Imunitatea la copii

Odată venit pe lume, organismul bebelușului se adaptează încet-încet la noul mediu. Același lucru poate fi spus și despre sistemul imunitar al copilului nostru, ce trebuie în permanență îngrijit și fortificat pentru ca micuțul nostru să crească puternic și sănătos.

Dacă la naștere copiii preiau o parte din anticorpiii mamei, imediat după, imunitatea celui mic trece printr-o dezvoltare continuă. În această perioadă, părinții sunt cei care trebuie să ia deciziile potrivite în alegerea metodelor de întărire a imunității copilului. Primii pași în acest proces sunt o dietă sănătoasă și echilibrată, exerciții fizice și un program riguros de somn. În fond, acestea sunt principalele direcții pe care copilul și mai târziu, adultul, ar trebui să le urmeze toată viața pentru a-și păstra sănătatea.

Despre imunitatea bebelușilor

Așa cum am menționat la început, după naștere, mai exact, în primele șase luni din viață, copiii preiau o parte din anticorpi de la mamă. După șase luni, aceștia se epuizează, iar bebelușul începe să își formeze proprii anticorpi, ce vor oferi o bună protecție abia după vârsta de 2 ani. În această perioadă, organismul copilului este destul de vulnerabil.

Un factor important în întărirea imunității copilului tău este alăptarea. S-a dovedit că bebelușii născuți pe cale naturală și hrăniți cu lapte matern își formează încă de la început o imunitate puternică. Totuși, în cazul bebelușilor născuți prin cezariană, care nu au putut primi o alăptare naturală, se recomandă administrarea de lapte ce conține ”prebiotics”, nutrienți ce se găsesc în laptele matern.

Un alt sfat important pentru părinți este evitarea fumatului în preajma copilului. Fumatul pasiv interacționează cu dezvoltarea normală a imunității plăminilor. De asemenea, reduce cantitatea de vitamina C din organismul copilului, deficit ce poate duce și el la probleme de imunitate.

Alte aspecte importante pentru creșterea imuității bebelușilor:

  • consumul de fructe și legume proaspete;
  • sportul;
  • relaxarea
  • respectarea orelor de somn;
  • evitarea hainelor prea groase;
  • evitarea de administrare a antibioticelor;
  • respectarea igienei.

 

Ce facem  pentru a crește imunitatea copiilor noștri?

Etapa în care un copil își dezvoltă cel mai mult imunitatea este momentul intră într-o colectivitate – creșă, grădiniță, școala. Deși, ca părinți, suntem adesea speriați de bolile pe care copiii noștri le iau de la alți copii din jur (răceală, gripă, diaree), acestea sunt de fapt benefice pentru imunitate.

Așadar, principalul sfat pentru părinți este să nu încerce să își țină copiii în ”baloane de sticlă”, însă să nu cadă nici în extrema cealaltă.  Până la urmă, echilibrul este cheia în toate.

În afară de aceasta, formarea și fortificarea imunității copilului este un efort gradual bazat p aceeași rețetă. Așadar, tot ce trebuie să faceți este să respectați aceleași direcții  (alimentație, exerciții fizice, somn),  și doar să modificați cantitățile treptat, după cerințele vârstei.

Tratament pentru imunitatea copiilor

În unele cazuri, când sistemul imunitar al copilului este foarte slăbit se apelează la un tratament pentru întărirea imunității. Acesta însă se administrează doar după consultul și  sfatul medicului.

Importante, în acest sens, sunt vitaminizarea și mineralizarea organismului (în ceea ce privește sistemul imunitar, vitaminele B și C sunt foarte benefice).

Există, de asemenea, o gamă largă de siropuri pentru întărirea imunității copilului dumneavoastră, majoritatea dintre ele având efectele dorite, însă este indicat ca niciunul dintre ele să nu fie administrat fără un aviz medical.

Alte produse pentru întărirea imunității copiilor:

  • IMUNOPLUS JUNIOR (Vitacare)
    > conţine echinaceea şi chimen negru
    > contribuie la creşterea rezistenţei organismului la infecţii, crescând capacitatea de luptă împotriva bolilor în general.
    > este util persoanelor cu rezistenţă scăzută la boli, în pregătirea organismului pentru sezonul de iarnă şi pentru refacerea organismului după perioade lungi de boală.
    > prin efectul chimenului negru la detoxifierea organismului, se favorizează eliminarea substanţelor nocive a căror acumulare ar conduce în timp la dereglări în buna funcţionare a organismului.
    > doza zilnică recomandată: 1cps x 3/zi.
  • IMUNO ROYAL JUNIOR SIROP (Laboratoarele Medica)
    > conţine: polen 0.120g/fl.; laptişor de matcă 0.030g/fl.; propolis 1.5g/fl.; echinaceea (Echinaceea purpureea) 1g/fl.
    > produsul se recomandă în stimularea capacităţii de apărare atât specifică cât şi nespecifică, în cazuri de deficit imun cu diverse exprimări clinice, tratamentul preventiv al infecţiilor gripale, inflamaţii ale mucoaselor, mai ales în cazul infecţiilor respiratorii, şi din sfera ORL: bronşite acute şi cronice, angina, faringite, laringite, rinite, sinuzite, otite; adjuvant în infecţii rezistente la antibioterapia curentă; cistite, enterocolite, boli infecto-contagioase şi în perioada de convalescenţă după bolile infecto-contagioase, hipovitaminoze de diverse cauze.
    > administrare:
    copii 1-3 ani : 1 linguriţă x 2 ori/zi, după mesele principale, timp de 30 de zile.
    copii 3-7 ani: 1 linguriţă x 3 ori/zi, după mesele principale, timp de 30 de zile.
    copii 7-14 ani: 2 linguriţe x 3 ori/zi, după mesele principale, timp de 30 de zile.
    ATENŢIE! A nu se administra persoanelor alergice la polen, propolis!
  • IMUNOGRIP JUNIOR (Plantextrakt)
    > conţine suc de echinaceea, coacăz negru, afin, cătină şi măceş.
    > creşterea rezistenţei organismului: în perioade cu risc crescut de îmbolnăvire, în stări de convalescenţă după boală.
    > administrare:
    1 – 2 ani: 3 mL de 2 ori pe zi;
    2 – 4 ani: 3 mL de 3 ori pe zi;
    5 – 7 ani: 5 mL de 3 ori pe zi;
    peste 7 ani: 5 mL de 5 ori pe zi.
    Administrarea se face într-un ciclu de 4 zile urmate de 4 zile pauză, pentru o perioadă de 4-6 săptămâni.
    ATENŢIE!: nu se administrează concomitent cu vaccinările.
    Fiind un produs 100 % natural se recomandă a se agita înainte de administrare!
  • BARAKA (Pharco Pharmaceuticals)
    > conţine ulei obţinut din presarea seminţelor de chimen negru
    > adminstrare:
    copii sub 12 ani – 1-2caps. de 100mg de 3x/zi
    copii peste 12 ani – 1-2caps. de 450mg de 3x/zi
    Uleiul de chimen negru este folosit în mod tradiţional pentru creşterea capacităţii de apărare a organismului. Este un supliment benefic pentru pesoanele cu sensibilitate la nivelul aparatului respirator, care răcesc frecvent, pentru tusea iritativă restantă după viroze.
  • FORMULA 17 Dr.Jurj (Plantextrakt)
    > administrare:
    10pic/zi 5zile/sapt
    Stimularea nespecifică a imunităţii.
  • ECHINACEEA URSULEŢI (Walmark)
    Tablete de 30mg
    1 tabletă zilnic în cure de maxim 4 săptămâni
  • VITAMINA C CU PROPOLIS PENTRU COPII (Ozone)
    >100mg acid ascorbic, 1mg riboflavină, 11,5mg tinctura propolis.
    > adjuvant excelent în tratamentul corizei, rinitelor, polipi nazali, rinofaringite, amigdalite, faringite, laringite, astm bronşic, micoze bucale.
    Determină o creştere a imunităţii organismului. Este un excelent remediu împotriva răcelii, gripei, infecţiilor respiratorii.
    > administrare:
    copii 1-3 comprimate/zi
  • SUCURI NATURALE DIN AFINE, MĂCEŞE, CĂTINĂ, COACĂZ NEGRU conţin multe vitamine şi minerale.

4 comentarii la “Imunitatea la copii

  1. va rog sa-mi spuneti pentru nepotica mea de 1an si 6 luni pentru a-i creste imunitatea polenul crud este bun? daca da cum ar trebui administrat in ce cantitate, va multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>